Vizionarea materialului pornografic este sănătos?

Nathaniel Lambert cu colegii săi, au efectuat cinci experimente separate. În primul au cerut de la participanţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 26 de ani, care aveau relaţii (de până la trei ani şi mai puţin de două luni) părerea despre vizionarea materialului pornografic şi nivelul măsurat al devotamentului. Ei au constatat că vizionarea pornografiei a redus devotamentul atât la bărbaţi cât şi la femei, dar cu un efect mai puternic asupra bărbaţilor.

În studiul lor, 76,8% dintre bărbaţi şi 34,6% dintre femei au vizionat materiale sexuale explicite şi doar 44,8% au declarat vizionarea împreună cu partenerii. Ei au stabilit că oamenii care nu au vizionat pornografie au un nivel mai scăzut de comunicare negativă, au fost dedicaţi relaţiei şi au avut o mai mare satisfacţie sexuală şi adaptarea relaţiei. Rata lor de infidelitate este de cel puţin jumătate mai mică faţă de cei care au vizionat materiale XXX sexuale singuri sau cu partenerii lor. Dar oamenii care doar au vizionat filme porno cu partenerii lor, s-au dedicat relaţiei şi sunt mai satisfăcuţi sexual decât cei care au vizionat singuri.

În al doilea studiu al lor, ei i-au observat pe participanţii liberi care vizionează imagini de cupluri care efectuează o acţiune interactivă – un partener a fost exclus şi a trebuit să facă ceva în timp ce celălalt dădea instrucţiuni. Printre participanţi, se observă o răspundere inferioară la utilizatorii pornografiei.

Al treilea studiu a fost efectuat pentru a testa participanţii  consumatori de pornografie. Ei au fost rugaţi să renunţe la a viziona porno XXX timp de trei săptămâni. Cealaltă jumătate a fost rugată să renunţe la alimentele preferate, dar li se permite să vizioneze filme porno. Rezultatul? Cei care s-au abţinut de la materiale porno XXX sexuale explicite, la sfârşitul celor trei săptămâni, au arătat un devotament sporit asupra relaţiei.